Un papirus egiptean descrie cu lux de amănunte momentul în care un OZN a aterizat pe Pământ

Extratereștrii și-au făcut prezența pe Pământ cu mii de ani în urmă, intervenind în diverse moduri în evoluția diverselor civilizații

Un papirus egiptean descrie cu lux de amănunte momentul în care un OZN a aterizat pe Pământ

Extratereștrii și-au făcut prezența pe Pământ cu mii de ani în urmă, intervenind în diverse moduri în evoluția diverselor civilizații. Ei au fost prezenți în Egiptul antic, loc unde și-au impus valorile, cât și o parte din tehnologia pe care o posedau.

Aceste aspecte sunt total ignorate de istoria modernă, din motive subiective, dar drept mărturie rămân papirusurile, cât și diversele obiecte descoperite de-a lungul timpului în piramidele egiptene.

Un fragment dintr-un papirus egiptean, intitulat Analele lui Thutmose III (1504-1450 î.Hr.), descrie minuţios momentul în care un OZN aterizează pe Terra. “…a fost un cerc de foc care se vedea pe cer. Nu avea cap, dar suflarea gurii sale era urât mirositoare. Corpul său era alcătuit din mai multe tije, atât pe lungime, cât și pe lățime. El strălucea mai mult decât strălucirea Soarelui și astfel nu puteai să te uiți la el. La câteva zile distanță, alte astfel de mașinării au brăzdat cerul Egiptului. S-au văzut pentru puțin timp, după care au urcat pe cer spre sud.”

Mumia extraterestrului

La începutul anilor 2000 a apărut un articol în revista egipteană Rose El-Yussuf, care descria cu lux de amănunte descoperirea realizată de egiptologul de origine franceză Louis Caparat. Este vorba despre o cameră secretă din Piramida lui Keops care adăpostea un recipient de cristal. În acesta se afla mumia unui extraterestru, care părea a se afla în stare latentă, adică între viață și moarte.

Caparat a mai descoperit și un vechi papirus în care era redat un fenomen impresionant. Faraonul Khufu (2589-2566 î.Hr.), cunoscut sub numele de Keops, avusese o întâlnire secretă cu reprezentanții unei specii extraterestre, care i-au solicitat construirea unei piramide imense, care urma să servească drept mormânt pentru unul dintre liderii lor.

Descoperirea a fost una de senzație și numeroși oameni de știință au încercat să ajungă la locul cu pricina pentru a efectua mai multe cercetări, notează efemeride.ro. Straniu sau nu, autoritățile egiptene le-au interzis accesul în țară, chiar mai mult au confiscat corpul extraterestrului și de atunci nu s-a mai auzit niciodată despre el.

Tratatul secret

Chiar dacă corpul extraterestrului nu a putut fi analizat de către specialiștii europeni, secretele papirusului din camera secretă au fost dezvăluite. Egiptologul francez a declarat la vremea respectivă că papirusul în cauză era ca un fel de puzzle și hieroglifele trebuiau puse cap la cap pentru a fi descifrat.

După mai multe săptămâni de muncă intensă, Caparat a reușit să dezlege misterul. Faraonul Khufu se întâlnise cu reprezentanții unei specii extraterestre cu care a încheiat ca un fel de contract. Egiptenii se angajau să construiască piramidele, cu tehnologia pusă la dispoziție de extratereștri, în timp ce primeau la schimb diverse secrete ale științei, dar și călătorii interstelare.

Mai mult de atât, extraterestrul care a fost înmormântat în Piramida lui Keops s-a atașat foarte mult de viața de pe Terra, încât nu a mai vrut să părăsească planeta. El a trăit în Egiptul antic până în clipa în care și-a dat ultima suflare.