NASA porneste in cautarea vietii extraterestre

Oamenii de stiinta ai NASA (Administratia Nationala pentru Aeronautica si Spatiu) studiaza 28 de proiecte de misiuni ce ar putea permite descoperirea formelor de viata extraterestra

NASA porneste in cautarea vietii extraterestre

Oamenii de stiinta ai NASA (Administratia Nationala pentru Aeronautica si Spatiu) studiaza 28 de proiecte de misiuni ce ar putea permite descoperirea formelor de viata extraterestra in sistemul nostru solar, a anuntat, pe 28 aprilie, un planetolog american.

Astrobiologia si cautarea vietii reprezinta intr-adevar solutiile pentru ceea ce trebuie sa facem pe viitor privind explorarea sistemului solar”, a estimat Steve Squyres, planetolog la Universitatea Cornell din New York si presedintele comitetului Academiei de Stiinte Americane insarcinat sa ofere recomandari NASA.

Squyres a precizat ca oamenii de stiinta studiaza 28 de proiecte robotizate, printre care se numara navele ce vor putea ajunge pe Mercur sau sondele ce vor putea survola de aproape obiectele care se afla la granitele sistemului solar.

Pentru Marte, care reprezinta destinatia privilegiata, NASA studiaza o misiune in trei etape care va permite aducerea pe Pamant a unor esantioane de sol, a dezvaluit Squyres, care lucreaza la proiectul a doi roboti martieni, Spirit si Opportunity.

Aceasta misiune va trimite mai intai un robot pe Marte, care va colecta de aici esantioane de sol, iar acesta va fi urmat de o capsula, care va recupera esantioanele si va decola pentru a se plasa pe orbita planetei rosii.

Cea de-a treia etapa va fi reprezentata de trimiterea unei navete robotizate care sa caute esantioanele pe orbita martiana si apoi sa le aduca in siguranta pe Pamant.

Asemenea esantioane ne-ar putea dezvalui formele de viata din trecut sau din prezent de pe Marte”, a explicat Squyres, citat de AFP.

Un alt scop al misiunii pe Marte il reprezinta cautarea originii metanului din atmosfera martiana, oamenii de stiinta fiind de parere ca aceasta ar putea fi de natura organiza.

Cercetatorii mai intentioneaza si sa trimita o sonda robotica prevazuta cu un radar penetrant, care sa mearga pe Europe, una dintre lunile planetei Jupiter despre care se crede ca ascunde un ocean de apa lichida sub stratul de gheata.

Squyres a mai mentionat si colectarea de esantioane de pe o cometa care, aparent, sunt bogate in materii organice si despre care se crede ca au adus viata pe Terra.

Aceasta ipoteza este acum sustinuta si de recenta descoperire a unui asteroid acoperit de apa inghetata ce se afla printre corpurile stancoase dintre Marte si Jupiter.