Ruinele unui oraș misterios descoperite în Antarctica

ssssAntarctica este una dintre cele mai controversate și misterioase zone de pe Terra. Numeroase amănunte stupefiante au început să iasă la iveală începând cu 2001, moment în care opinia publică a aflat pentru prima dată că numeroase structuri megalitice se află îngropate sub stratul gros de gheață din regiunea polară din sudul Pământului.

Una dintre cele mai preţioase comori, descoperită de arheologi în Anglia

lead-yutiii980În secolul VII, Reswald, fiul lui Tytila şi nepotul lui Wuffa al Angliei de est şi membru al dinastiei Wuffingas, şi-a început domnia ca rege al Angliei de Est, un regat cunoscut ca fiind inima anglo-saxonilor.

Japonezii vor construi cel mai inteligent computer din lume

computerPlanurile Japoniei de a crea cel mai rapid şi inteligent computer din lume reprezintă, de fapt, o metodă de a dota industria ţării cu o platformă pentru cercetare care îi va putea ajuta să dezvolte şi să perfecţioneze maşinile automate, care nu au nevoie de şofer, roboţi şi, mai ales, să ofere diagnostice medicale cât mai concrete.

Izvoare termale de pe Marte ar putea indica faptul că această planetă a fost locuită

marte-compressorCercetătorii au descoperit semne biologice pe suprafaţa Pământului care sunt foarte asemănătoare cu depozitele descoperite pe Marte, şi care ar putea sugera faptul că pe Planeta Roşie a existat viaţă.

Picturi rupestre vechi de peste 40.000 de ani au fost descoperit în Indonezia

picturiMai multe picturi rupestre din Indonezia au fost datate ca având o vechime de circa 40.000 de ani, lucru care schimbă ideea că omul preistoric a creat artă doar în regiunea Europei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature, informează AFP.

Asgardia, noua naţiune din spaţiu pe care Illuminati ar putea-o utiliza ,,în scopuri nefaste pentru controlul minţii umane

 pyramidPlanul bizar al unei echipe de cercetători de înfiinţare a primei ,,naţiuni în spaţiu” a creat noi controverse printre adepţii teoriilor conspiraţioniste care consideră că este o altă intrigă lansată de Illuminati.

Un monument antic din pietre masive, descoperit pe ţărmul estic al Mării Caspice.

massive-stoneUn complex masiv din pietre, care datează de acum 1.500 de ani şi care se pare că a fost construit de triburile nomade, a fost descoperit pe ţărmul de est al Mării Caspice, în Kazakhstan.

Trump preşedinte! Poporul american a dat o puternică lovitură globaliştilor ca Soroş sau Rothschild, şi mass-mediei oficiale aservite Ocultei !

trumpCred că de-acum totul este foarte clar: Donald Trump este noul preşedinte al SUA, învingând-o de unul singur pe infatuoasa Hillary Clinton, susţinută de toată presa Ocultei Mondiale, de industria muzicală şi Hollywood-ul închinat Illuminati, dar şi de globalişti ca George Soroş sau Warren Buffett.

Bază secretă nazistă, găsită de ruşi în Arctica

baza-secreta-nazistaCercetătorii ruşi au descoperit o bază secretă nazistă în Arctica, folosită de Adolf Hitler în Al Doilea Război Mondial pentru plănuirea deplasării trupelor, submarinelor şi navelor.O bază secretă nazistă a fost găsită de cercetători ruşi pe Insula Alexandra, situată la aproximativ 1.000 de kilometri de Polul Nord.

Secretele Muntelui Kailash din Muntii Himalaya

muntele-kailashMuntele Kailash, care înseamnă ”bijuterie prețioasă a zăpezii eterne” rămâne un loc învăluit în legendă și mister.Potrivit vechilor credințe, acest munte tibetan enigmatic reprezintă axa lumii sau scara către rai. În multe culturi orientale, Muntele Kailash este considerat cel mai sfânt loc de pe Pământ. Unele surse antice spun că aici se poate găsi misteriosul oraș al zeilor.