Misterele de la Polul Nord și lucruri bizare care dovedesc că Pământul este gol

Polul Nord este locul unde meridianele se întâlnesc într-un singur punct. Au ajuns oamenii la Polul Nord? În februarie 1895, exploratorul norvegian Nansen cobora de pe nava Fram. A luat-o spre nord cu o sanie plină cu provizii.

 Conform jurnalului său, a fost complet dezorientat din martie 1895 și până în primăvara anului următor. El a notat că după ce a trecut prin ținuturi foarte reci, a ajuns în ținuturi calde. Mai exact, el vorbește despre un vânt cald care venea din nord și făcea ca temperaturile să crească. Mai mult, el scria că soarele devenise insuportabil.
Nansen a făcut măsurători sonore ale apei și a ajuns la concluzia că în adâncime apa era tot mai caldă. Ceea ce este și mai straniu a fost faptul că a întâlnit animale, care conform oamenilor de știință nu aveau ce să caute acolo. El făcea referire la vulpile pe care le-a văzut. El se  întreba, mamifere cu sânge cald la paralela 85?

Oamenii din interiorul planetei

Nansen a fost contrariat și de discuțiile pe care le-a avut cu eschimoșii. Aceștia susțineau că strămoșii lor au venit din interiorul pământului. Când islandezii au descoperit eschimoșii în Groenlanda i-au numit troli, adică ființe supranaturale. Willis George Emerson descrie în cartea  Zeul de fum o întâmplare care a avut loc în anul 1829.

Olaf Jansen împreună cu tatăl său, ambii fiind pescari, din cauza unei furtuni au ajuns cu barca la deschiderea de la Polul Nord. Au trăit doi ani în interiorul Pământului alături de locuitori care aveau înălțimi de peste 3,5 metri. Lumina din interior era difuză. După doi ani, au ieșit din interiorul Pământului prin deschizătura din partea sudică.

Alte descoperiri bizare

În nordul Siberiei au fost descoperite relicve de o importanță imensă. Este vorba despre fildeși de mamuți, dar și de mamuți congelați sub gheață. Unii aveau în gură smocuri de iarbă verde. Descoperirile nu se opresc aici. În anul 1950, autoritățile americane au trimis specialiști pentru a cerceta topografia submarină a coastei de vest. Placa tectonică continentală era plină cu caverne și tuneluri uriașe.

Unele sunt atât de mari, încât un submarin poate naviga în voie. Unele tuneluri se întind până sub statele Utah și Nevada. Cea mai mare parte a Californiei plutește pe un ocean, fiind sprijinită pe câțiva stâlpi naturali. Falia San Andreas este rezultatul prăbușirii unor astfel de stâlpi.


Comments

comments