Cine a inventat : Praful de puşcă

1praf-de-puscaPraful de pusca a fost descoperit se pare accidental de catre alchimisti din China care incercau de fapt sa obtina asa-numitul elixir al vietii. Initial nu a fost folosit ca agent exploziv in conflictele militare ci doar ca ingredient in fabricarea artificiilor, dar curand dupa inventarea sa va fi totusi introdus in arsenalul armatei chineze.

Odata cu inventarea si a armelor de foc praful de pusca va fi folosit pe scara larga mai intai in compozitia unor bombe rudimentare si apoi in crearea unor dispozitive militare din ce in ce mai complexe si variate. Succesul sau a fost de necontestat pana in pragul erei moderne cand apar alti agenti explozivi mai puternici precum nitroglicerina si TNT.

Bizantinii cunoșteau deja în 671 un amestec explosiv de colofoniu (rășină de conifere din care este îndepărtată prin încălzire terpentina), sulf și salpetru (nitrați de amoniu, bariu, natriu sau potasiu), acest amestec fiind cunoscut în istorie ca focul grecesc descoperit de Kallinikos din Heliopolis.

Această substanță inflamabilă ardea și în apă, fiind o armă de temut în apărarea Constantinopolului fiind folosit mai ales în luptele navale contra musulmanilor.

In China sunt amintite în Dinastia-Song (960 – 1279) prin anul 1044 în Wu Jing Zong Yao (o culegere de tehnici militare) incendii provocate de amestecuri de salpetru.
Se presupune că chinezii deja în secolul XIII au folosit bombe umplute cu praf de pușcă, această informație stă în contradicție cu legea mongolilor din 1330, care interzic chinezilor toate experimentele militare, la fel cercetările arheologice nu au găsit prin examen radiologic urme de praf de pușcă, din timpul respectiv.

Alte urme istorice din secolul XI sunt cele din Siria unde este la fel amintit folosirea în războaie a amestecurilor explosive cu salpetru purificat.
Praful de pușcă până la descoperirea explosivilor de azi este singura materie explosivă folosită în artilerie, sau alte arme de foc.

Elementele folosite la fabricarea prafului de pusca sunt salpetrul sau azotatul de potasiu (aproape jumatate din compozitia totala) si sulful (aproximativ 25%). Pe langa aceste elemente se mai folosea carbune uneori in amestec cu diferite alte elemente in functie de destinatia dispozitivului creat. Se poate introduce astfel mercur si arsenic pentru a se produce bombe toxice si alte elemente pentru a creste sau diminua efectul destructiv al proiectilului. Salpetrul produce oxigenul necesar arderii celorlalte ingrediente. Carbunele ofera carbonul care in combinatie cu azotatul de potasiu va crea un efect exploziv puternic capabil sa proiecteze un corp greu la o distanta apreciabila.

In prima jumătate a secolului XIX -lea este introdus treptat utilizarea nitroglicerinei și dinamitei.
Azi este praful de pușcă folosit numai pentru fabricarea rachetelor destinate focurilor de artificii.

Un salt de calitate exceptional in dezvoltarea armamentului a avut loc atunci cand in Europa, datorita unei cunoasteri avansate a tehnicii de topire a metalelor, a aparut ideea unei folosiri diferite a prafului de pusca (amestec de nitrat de potasiu, carbon si sulf, inventat in China in seci, dar obtinut in Europa doar in sec. XIV), care nu mai este substanta exploziva de lansat cu catapulta, ci combustibil pentru mortier (realizat cu tehnici similare celei de topire a clopotelor) pentru a arunca proiectile impotriva grupurilor inarmate si a fortificatiilor. Aparitia primelor bombarde, tot in sec. XIV, si a altor tipuri de arme de foc, transportabile sau nu, a dat nastere unei revolutii ample si pline de consecinte in domeniul razboiului si al politicii.

Armatele de cavaleri cu armuri si arme albe, legate de seniorii feudali, au apus fara drept de apel; numai monarhiile statelor nationale, pe punctul de a se naste, puteau sa tina piept unei poveri financiare reprezentate de folosirea armelor de foc, organizand eficient structurile militare legate de noul tip de armament.

Nu este intamplator faptul ca numele regelui Gustav II Adolf al Suediei, angajat in Razboiul de treizeci de ani (1618-1648) a ramas legat atat de progresele tehnice importante in cadrul artileriei, cat si de introducerea unor sisteme organice de comanda si control al trupelor armate prin aceste noi instrumente de razboi. Si dominatia pe care Europa sec. XVI a inceput sa o dobandeasca ulterior pe arii tot mai vaste ale globului trebuie corelata, cel putin partial, cu prezenta armelor de foc din arsenalele sale. Prin inventarea corabiei (noul tip de nava de razboi, inarmata cu zeci de tunuri, dispuse pe cele doua laturi ale ambarcatiunii) in sec XVI olandezii au revolutionat si razboiul pe mare, pana atunci legat de lupta corp la corp.

Inventator : anonim, China
An : aprox. sec. VII