Category Archives: Misterele Istoriei

Textul secret ascuns sub un pasaj din Biblie. Experţii speră să rezolve un mister de sute de ani

codexCodex Zacynthius este o text din secolul al VI-lea sau al VII-lea, de mare interes pentru experţii care studiază Noul Testament. Manuscrisul iniţial a fost şters, iar peste vechiul text a fost scris altul, în secolul al XIII-lea. Acum istoricii speră să poate scoate la lumină prima variantă a documentului, care este păstrat acum la o universitate din Marea Britanie.

Descoperire şocantă pe muntele lui Zeus. Ar putea confirma cea mai întunecată legendă a antichităţii

bnjArheologii au făcut o descoperire sinistră pe vârful unui munte din Grecia, aceasta ar putea confirma cea mai întunecată legendă a antichităţii.

Faraonul Tutankhamon avea un pumnal de origini extraterestre

646x404La 94 de ani de la descoperirea sa, mormântul faraonului Tutankhamon continuă să îşi dezvăluie secretele: un studiu realizat de cercetători italieni şi egipteni a scos la iveală faptul că un pumnal de fier îngropat alături de tânărul faraon are origini extraterestre.

Concluzie în cazul ”trenului nazist plin cu comori”, găsit în Polonia

nazi-goldÎn perioada 1943 – 1945, naziştii au forţat prizonierii de război să sape mai mult de 9 km de tuneluri lângă Walbrzych.Experţii în geologie din Polonia nu au găsit vreo dovadă privind existenţa trenului nazist plin cu aur  şi pietre preţioase.

Labirintul subteran din Dobrogea. Locul pe unde fugarii treceau în Bulgaria, în vremea lui Ceauşescu

limanu-2Dobrogea ascunde multe peşteri şi galerii sprectaculoase, unele dintre ele aproape necunoscute. Altele au intrat deja în legendele locului sau încă nu au fost cercetate în totalitate de speologi.

Uriasii descoperiti in Romania si musamalizarea CIA

oamenii gigantiToata lumea a auzit de personajele uriase din legende, uneori numiti ciclopi sau capcauni. Acesti giganti au fost, in general, prezentati ca fiind creaturi atat de mari incat pamantul se cutremura atunci cand mergeau.

O descoperire făcută în China, cu o vechime de 500 de ani, arată cum va fi viitorul omenirii

1891-credit-l-tan-jpg-600x0-q85-upscaleViitorul schimbărilor climatice ar putea fi desluşit pe pereţii peşterii Dayu, situată în munţii Qinling din centrul Chinei, unde o echipă internaţională de cercetători a descoperit inscripţii unice referitoare la efectele pe care schimbările climatice le-au produs de-a lungul a cinci secole.

Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii: mormantul reginei egiptene Nefertiti ar fi fost descoperit.

regina NefertitiNefertiti continua sa capteze imaginatia omenirii si sa fascineze de mii de ani. Arheologii n-au reusit sa descopere unde a fost inmormantata zeita…pana acum. Insa o noua teorie ar putea face lumina in unul dintre cele mai mari mistere.

Adevarul despre revolutia din 1989 si moartea lui Nicolae Ceausescu

Nicolae CeausescuStim cu toții că Nicolae Ceaușescu nu a vrut niciodată răul acestei țari deoarece a fost un patriot convins și a facut tot ce i-a stat in putinta să mentina Romania in topul marilor puteri ale lumii. In continuare, o sa incerc sa va fac sa intelegeti adevarul din spatele revolutiei din 1989, si motivul pentru care Nicolae Ceausescu a fost omorat.

Hitler a creat cea mai mare arma din istorie, dar a fost un dezastru total

Hitler-a-creat-cea-mai-mare-arma-din-istorie--dar-a-fost-un-dezastru-totalIn 1941, producatorul german de otel si arme Krupp A.G. i-a construit lui Hitler “Arma Gustav”, cea mai mare folosita vreodata in razboi.Uriasa arma avea o inaltime echivalenta cu patru etaje, era lunga de aproape 50 de metri si cantarea 1.350 de tone. Era capabila sa traga obuze de peste patru tone din tunul sau mamut, lung de 30 de metri.