Category Archives: Descoperiri

Descoperire FABULOASĂ în INSULA PAȘTELUI! Coloșii de sute de tone au fost ÎNGHIȚIȚI DE APE

Descoperire fabuloasă în Insula Paștelui, Chile. În mijlocul pustiului pacific au fost descoperite de către arheologi aproximativ 100 de statui monolitice gigantic. Ele erau răspândite peste tot pe insula Rapa Nui.

Descoperire rară în Peru: primul mormânt regal datând din perioada enigmaticului imperiu Wari

Arheologii au făcut o descoperire rară în Peru, identificând primul mormânt regal neatins de jefuitori. Acesta găzduieşte rămăşiţele a trei regine Wari, lângă care au fost descoperite comori de aur şi de argint, cât şi posibile sacrificii umane.

Noi descoperiri impresionante au fost făcute în mormântul lui Iisus

Platforma de piatră pe care a fost întins trupul lui Iisus a fost expusă public pentru doar câteva momente atunci când specialişti de la Universitatea Tehnică Naţională din Atena au înteprins lucrări în jurul sitului.

Arheologii elveţieni au descoperit artefacte misterioase într-un vas, care pare de gătit, vechi de 2.000 de ani

oalaArheologii elveţieni au descoperit un recipient misterios, precum o oală, în interiorul căreia se afla monede de bronz şi lămpi care funcţionau cu ajutorul uleiului, fiecare decorată cu imagini care includeau gladiatori şi scene erotice.

Geologii au descoperit cel mai mare defect al Pământului.

gbtPentru prima oară, cercetările au confirmat existenţa celui mai mare defect al Pământului, care este vizibil şi poate explica de ce un abis de 7,2 km s-a format în Oceanul Pacific.

Ruinele unui oraș misterios descoperite în Antarctica

ssssAntarctica este una dintre cele mai controversate și misterioase zone de pe Terra. Numeroase amănunte stupefiante au început să iasă la iveală începând cu 2001, moment în care opinia publică a aflat pentru prima dată că numeroase structuri megalitice se află îngropate sub stratul gros de gheață din regiunea polară din sudul Pământului.

Una dintre cele mai preţioase comori, descoperită de arheologi în Anglia

lead-yutiii980În secolul VII, Reswald, fiul lui Tytila şi nepotul lui Wuffa al Angliei de est şi membru al dinastiei Wuffingas, şi-a început domnia ca rege al Angliei de Est, un regat cunoscut ca fiind inima anglo-saxonilor.

Izvoare termale de pe Marte ar putea indica faptul că această planetă a fost locuită

marte-compressorCercetătorii au descoperit semne biologice pe suprafaţa Pământului care sunt foarte asemănătoare cu depozitele descoperite pe Marte, şi care ar putea sugera faptul că pe Planeta Roşie a existat viaţă.

Picturi rupestre vechi de peste 40.000 de ani au fost descoperit în Indonezia

picturiMai multe picturi rupestre din Indonezia au fost datate ca având o vechime de circa 40.000 de ani, lucru care schimbă ideea că omul preistoric a creat artă doar în regiunea Europei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature, informează AFP.

Un monument antic din pietre masive, descoperit pe ţărmul estic al Mării Caspice.

massive-stoneUn complex masiv din pietre, care datează de acum 1.500 de ani şi care se pare că a fost construit de triburile nomade, a fost descoperit pe ţărmul de est al Mării Caspice, în Kazakhstan.